Vladimir Putin şi Xi Jinping continuă DISCUȚIILE la Moscova, cu accent pe cooperarea economică

Vladimir Putin şi Xi Jinping continuă DISCUȚIILE la Moscova, cu accent pe cooperarea economică
Foto: Profimedia
Publicat: 21/03/2023, 09:00
Actualizat: 21/03/2023, 11:19

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping continuă marţi discuţiile la Moscova, cooperarea economică urmând să fie în centrul atenţiei în această a doua zi a vizitei de trei zile a liderului de la Beijing în Rusia.

Președintele Chinei i-a spus lui Vladimir Putin că Moscova și Beijingul „împart obiective similare” și l-a numit pe liderul rus „prietenul său drag”.

„Este adevărat că ambele țări împărtășesc aceleași obiective sau unele similare. Am depus eforturi pentru prosperitatea țărilor noastre, putem coopera și lucra împreună pentru a ne atinge obiectivele”, a spus Xi Jinping.

Televiziunea rusă de stat a transmis imagini de la întâlnirea celor doi la Kremlin, Putin fiind filmat în timp ce-i spune omologului său chinez: „Dragă prietene, bine ai venit în Rusia”.

Xi i-a răspuns lui Putin că țările lor „ar trebui să aibă relații strânse”, înainte de a-l felicita pe liderul rus pentru „conducerea puternică”, despre care spune că a permis Rusiei să prospere, transmite Reuters.

„Rusia a făcut progrese semnificative”

Și Xi l-a numit pe Putin „prietenul său drag” și a spus că este „sigur” că poporul rus îl va sprijini pe președintele rus la alegerile prezidențiale de anul viitor, deși Putin nu a anunțat încă oficial că va candida pentru un nou mandat de președinte.

„Știu că anul viitor vor avea loc alte alegeri prezidențiale în țara dumneavoastră. Datorită conducerii dumneavoastră puternice, Rusia a făcut progrese semnificative în atingerea prosperității țării în ultimii ani. Sunt sigur că poporul rus vă va sprijini ferm în eforturile dumneavoastră”, a mai spus Xi.

La rândul său, și Putin a salutat propunerea Beijingului de a pune capăt „crizei acute” din Ucraina și a spus că privește cu respect planul său de pace.

„Știți că suntem întotdeauna pregătiți pentru negocieri și vom discuta toate aceste chestiuni, inclusiv sugestiile dvs”, a spus președintele rus.

În timp ce cuvintele lui Xi au fost traduse în rusă, Putin și-a privit omologul chinez în ochi și a zâmbit scurt.

El a mai spus că Rusia este „puțin invidioasă” pe dezvoltarea rapidă a Chinei din ultimele decenii.

De asemenea, cei doi au programată o cină în această seară și vor avea discuții oficiale mâine.

Vladimir Putin îi va oferi lui Xi Jinping „clarificări” cu privire la punctul de vedere al Rusiei asupra conflictului din Ucraina în timpul vizitei de stat a liderului chinez în Rusia, a spus Kremlinul înainte de întâlnirea celor doi.

În timpul unei convorbiri cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cei doi președinți vor discuta teme din planul de pace pentru Ucraina, propus de China, potrivit LeFigaro.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform